Conf.Univ.dr. Diana Loreta PĂUN (România)

Conf. dr. Diana Loreta PĂUN

Administrația Prezidențială

Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, dr. Diana Loreta Păun este absolventă a Facultăţii de Medicină şi doctor în Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Este medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”. A lucrat în cadrul  Institutului Național de Endocrinologie “C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 a condus această instituție. De-a lungul carierei, a urmat numeroase programe de perfecționare, atât în domeniul medicinei, cât și în management, audit în domeniul calității, formator sau expert în achiziții.
 
 Este membru al unor societăți profesionale naționale și internaționale – Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Germană de Endocrinologie, Societatea Europeană de Endocrinologie, American Association of Clinical Endocrinologists.
 
A publicat studii şi lucrări științifice în reviste de specialitate recunoscute național și internațional, precum și lucrări în domeniul managementului sanitar. A participat ca director sau membru al echipei în proiecte de cercetare științifică naționale și internaționale precum și în proiecte educaționale și de formare continuă.